Skoda vrea să își mărească gama de SUV-uri. Va lansa un model nou cu 7 locuri în 2026

Autor: Ionuț Vîlciu 10 apr. 2024 Știri auto

Skoda vrea să capitalizeze popularitatea modelelor SUV și pregătește un nou model pentru 2026. Viitorul său SUV va fi complet electric și va oferi până la 7 locuri.

Pentru moment, gama de modele electrice a producătorului auto ceh constă doar în SUV-ul Enyaq, ce poate fi cumpărat atât în forma de caroserie convențională, cât și sub formă de SUV coupe. Lucrurile urmează să se schimbe rapid în următorii ani, deoarece Skoda plănuiește să aibă o gamă de 6 modele electrice până în 2026. Printre acestea se va numără și nava amiral cu 7 locuri.

Conform Auto Express, care a găsit o serie de imagini patent cu viitorul SUV al producătorului auto ceh, se pare că noul model va fi inspirat de conceptul prezentat în 2022. De asemenea, forma mașinii se potrivește cu teaserul publicat de Skoda anul trecut, imagine care includea siluetele mai multor modele.

Skoda va lansa un nou SUV electric cu până la 7 locuri

Astfel, designul noului SUV electric de la Skoda va fi inspirat de conceptul Vision 7S, vehicul care a introdus noul limbaj de design „Modern Solid”. Versiunea de producție a lui Vision 7S va avea aproape cinci metri lungime, cu un stil tradițional de caroserie SUV, ceea ce îl face o alternativă complet electrică la Kodiaq. Clienții care vor fi interesați de acest viitorul model s-ar putea confrunta cu o diferență semnificativă de preț, comparativ cu Kodiaq-ul echipat cu motoare termice.

Față de actualele modele Skoda, SUV-ul bazat pe conceptul Vision 7S va avea un design mai agresiv, introducând și câteva schimbări de branding. Din imaginile patent oferite de publicația britanică putem vedea că emblemele tradiționale Skoda au dispărut. Acestea au fost înlocuite de inscripții cu numele producătorului.

De asemenea, viitorul SUV de mari dimensiuni de la Skoda ar urma să fie ultima mașină construită pe platforma MEB a Grupului Volkswagen, platformă pe care este construit și actualul Enyaq. Totuși, grație dimensiunilor mai mari, ne putem aștepta ca viitorul SUV să folosească o baterie de capacitate mai mare.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide